Lectii de Spiritualitate Personala-folosirea voinței

Lectii de Spiritualitate Personala-folosirea voinței

COOPERARE CA SABLON AL CONSTIINTEI

Există în fiecare din noi un șablon al perfecțiunii în stare latentă, așteptând pur și simplu să fie trezit prin folosirea propriei noastre voințe. În momentul în care ne deschidem mințile, inimile și sufletele pentru a deveni căi de binecuvântare, armonie și cooperare ne armonizăm în mod natural cu acest șablon interior al deplinătății. Din perspectiva lui Cayce, această realizare a deplinătății a fost poate cel mai bine exemplificată în viața lui Iisus, ca un copil al lui Dumnezeu(ca și noi) care a uitat de Sine și a făcut ca fiecare gând al Său și faptă a Sa să fie în armonie cu ceea ce era mai bun în inlăuntrul său.

Făcând aceasta, Iisus a primit Conștiința Cristică și a devenit etalon pentru împlinirea spirituală a fiecărui suflet de pe pământ. Această Conștiință Cristică a fost mai apoi descrisă ca fiind – starea de conștiență din fiecare suflet întipărită în șablon și așteptând să fie trezită prin voință, a unicității sufletului cu Dumnezeu – și manifestarea Sa este în definitiv destinul fiecărui suflet.

De cele mai multe ori, când auziți termenii Cristos sau Iisus, imediat pot apărea noțiuni preconcepute datorate educației sau fundamentului religios. De-a lungul istoriei, perspectivele pe care lumea le-a avut asupra vieții și învățăturilor lui Iisus au variat, fiind adesea chiar în dezacord cu acestea. Unele persoane implicate în așa zisele filosofii new age sau în studii religioase comparative au decis uneori că Iisus a fost doar un învățător. A fost El doar un profet? Alții au decis să-l și nesocotească. Membrii credințelor necreștine au ignorat viața și preoția Sa.

A fost El doar un om care a făcut blasfemii crezându-se Dumnezeu? Se poate ca unii să fi spus “Ei bine, creștinii au fost cruzi cu mine și deci Iisus nu mă interesează“. Chiar și printre cei ce-și spun creștini nu există un acord comun complet în privința Divinității Sale. Disensiunile asupra semnificațiilor vieții Lui și preoției Sale au avut ca rezultat apariția a duzine de fracțiuni religioase, acuzații de erezie sau deturnări de la credință și nenumărate războaie.

A fost El unicul fiul al lui Dumnezeu? A fost El un Dumnezeu care s-a făcut om sau a fost mereu Dumnezeu?Acestea și multe alte întrebări abundă. În esență, citirile îl prezintă pe Iisus ca pe Fratele nostru mai Mare, un suflet care a venit să arate fiecăruia dintre noi calea de întoarcere la Sursa noastră spirituală printr-o manifestare perfectă a legilor Creatorului. O parte a misiunii Lui a fost să dovedească pe deplin conștiența vie a sufletului pe pământ, ceea ce fiecare dintre noi va trebui în definitiv să facă

În ultimă instanță, toți vom fi nevoiți să dovedim același șablon în viețile noastre prin slujire și iubire necondiționată. Viața lui Iisus de slujire a celorlalți constituie un exemplu pentru întreaga umanitate. Astfel afirmă una din citiri:

Căci Stăpânul, Iisus, însuși Cristos, este etalonul fiecărui om pe pământ, fie el arian, evreu, part sau grec. Căci toți avem un etalon, fie că-l numim astfel sau nu, dar nu există sub soare un alt nume prin care oamenii să poată fi salvați de ei înșiși.

Astfel adevărata cooperare permite acestei conștiințe a slujirii aproapelui – aceeași conștiință care s-a manifestat în Fratele nostru mai mare, Iisus – să lucreze prin noi. Citirile au numit aceasta a te învălui în Cristos:

Pe cât ne deschidem inimile, mințile și sufletele pentru a putea deveni căi de binecuvântare pentru alții, pe atât știm ce vrea Cristos, Cel ce a luat asupra Lui păcatul lumii. Să facem și noi asemenea Lui, în mica noastră sferă, să luăm asupra noastră păcatele lumii(acceptând și abandonându-ne Iubirii și credinței în El).
Bucuria, pacea, fericirea ce pot fi ale noastre, constau în ale face pentru alții. Căci dobândirea și înțelegerea legilor unei vieți drepte în toate ipostazele ei, realizează armonizarea sufletului cu Forțele Creatoare, care sunt ale conștiinței Sale. Astfel putem avea acea conștiință, punând în acțiune ceea ce știm.

CUM AM PUTEA PUNE COOPERAREA ÎN PRACTICĂ?

Din moment ce cooperarea este alegerea de a deveni o cale de binecuvântare pentru lumea ce ne înconjoară, cât de bine facem aceasta? Dacă ar fi fost să devenim subit conştienţi de toate gândurile păstrate în minte ar crea ele cel mai adesea o atmosferă de pace, armonie şi înţelegere; sau gândurile noastre ar stârni furie, conflicte şi neînţelegere? Cât de des ne amintim în timpul activităţilor noastre să punem pe primul plan nevoile altora, înaintea propriilor necesităţi?

Cultivarea conştientizării interacţiunilor noastre cu ceilalţi este una din cele mai bune oportunităţi pe care le putem avea pentru a ne vedea atât slăbiciunile cât şi forţele proprii ce ies la iveală sub ochii noştri. De fapt, citirile afirmă că fiecare din noi învaţă cel mai bine despre el însuşi prin interacţiunea cu alte persoane. Conştientizarea a cât de bine facem în încercarea de a manifesta cooperarea în viejile noastre, este o parte integrantă a descoperirii cine suntem, precum şi ce trebuie să învăţăm.

Determinaţi ţintele şi scopurile. Scopul trebuie să fie altul decât glorificarea capacităţilor cuiva, darurilor unei persoane sau dorinţelor şi speranţelor proprii – ci mai degrabă ca oamenii să devină prin aceasâ cooperare a altora, o cale mal largă şl mai deschisa pentru binecuvântări şi binecuvântările să vină de ia Dumnezeu! În relaţiile noastre cu alţii, ori de câte ori alegem uitarea motivelor personale şi a intereselor meschine, cooperarea poate fi un rezultat natural. Cooperarea este consecinţa conştienţei, slujirii, sacrificiului de sine şi armonizării. De fapt, poate fi pur şi simplu diferenţa dintre a căuta ceea ce avem în comun cu ceilalţi, decât ceea ce ne diferenţiază. Sfârşitul comun care ne uneşte intră în întregime în responsabilitatea noastră, a unuia faţă de celălalt.

Într-un mod destul de interesant, Cayce credea că fiecare persoană din vieţile noastre există dintr-un motiv constructiv – exact aşa cum şi noi existăm pentru ei:

… fii gata să îndeplineşti scopurile pentru care unul este dependent de altul. Căci există o armonie a dorinţei ce produce o continuă căutare pentru a se exprima, nicidecum prin reacţii combative! Căci acolo unde există dorinţa de autoafirmare, apar în prim plan egocentrismul şi egoismul, ca ceea ce noi cunoaştem în mod obişnuit ca autoprotecţie – care este o primă lege. Dar atât timp cât acea armonie este corect menţinută – tot atât există şi acea preocupare minunată pe care ar trebui să o cunoaştem cu toţii. Ca lumea să cunoască vreodată ce este mai bun pentru ea, atunci trebuie să-şi însuşească cooperarea!

În timp ce învăţăm să dăm expresie la tot ce este mai bun în noi. dăruind celorlalţi un sentiment de speranţă, de pace şi de înţelegere, permitem unei părţi din Forţele Creatoare să intre în vieţile lor prin noi. Dintr-un punct de vedere practic, cum am putea începe cel mai bine în cazul în care am avea o neînţelegere cu cineva? Poate că ar fi cel mai simplu să înlocuim gândurile noastre negative cu unele pozitive. Am stat noi oare vreodată să reflectăm, că până şi cel mai mare duşman al nostru are un foarte bun prieten? Ce calitate pozitivă există în acea persoană, pe care nu am fost capabili sau nu am vrut s-o vedem? Decât să gândim rău despre o persoană cu care am avut neînţelegeri, mai bine să descoperim dacă nu cumva există ceva mai bun de spus. Poate că am putea să ne abatem din drumul nostru pentru a face un act de caritate
pentru cineva aflat în suferinţă.

Ce ar trebui să facem sau să gândim, pentru acel ceva care într-un fel a fost neglijat anterior? Sfatul citirilor este de a practica în permanentă gândurile şi faptele bune chiar şi pentru cei care ar putea să ne rănească. Trebuie să începem să-i tratăm pe cei din jurul nostru exact aşa cum noi dorim să fim trataţi (şi să se gândească despre noi). Numai prin aceasta vom putea găsi pacea interioară ce vine odată cu
adevărata cooperare.

“Căci aşa cum ţi-a fost dat, fă astăzi ceea ce ştii mai bine să faci, cu gândul cât mai puţin ia ziua de mâine şi mâine ţi se va da ce ai de trebuinţă. Cum dăruieşte El? „Pâinea noastră cea de toate zilele, dâ-ne-o nouă astăzi…” nu numai material ci şi mental şi spiritual. „Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.” Şi astfel putem vedea cooperarea, Iubirea frăţească, răbdarea, îndelunga
suferinţă, bunătatea, tandreţea, venind ca experienţe manifestate în inimile, minţile şi vieţile celorlalţi. Şi acestea sunt roade ale spiritului de adevăr. Apoi, întâlnind toate acestea zi de zi, vei constata că au devenit nu doar nişte trepte ce trebuie păşite de tine însuţi, ci scara succesului în adevăr, pe care alţii o pot escalada. Nu poţi cere altora ceea ce nu faci tu însuţi. Trebuie astfel ca ceea ce propui să şi faci în trup, în minte, în suflet”.

Prin procesele noastre de gândire pozitivă, putem pune în practică adevărata cooperare cu ceilalţi, iubirea zămisleşte iubire. Dacă ne dorim prieteni, trebuie să fim prietenoşi. Daca dorim să fim iubiţi, trebuie să fim iubitori. Orice dorim să trăim în propria noastră viată, trebuie ca mai întâi să dăruim celorlalţi. Dacă dorim armonie şi cooperare în trăirile noastre, trebuie să încercăm să le dăruim altora.

“Fiinţa trebuie să se autoproiecteze în mai mare măsură pentru a sluji pe alţii, amintindu-şi câ a deveni egoist, egocentrist, autosatisfăcut înseamnă deprecierea Duhului ce se manifestă înlăuntru, căci numai în cooperare cu Duhul interior, sinele poate fi amplificat, purificat, liniştit, preamărit!”

Când nevoile altora depăşesc interesul personal cooperarea va fi un rezultat natural. Trupurile şi minţile noastre vor funcţiona mai bine, deoarece intenţia noastră va fi înspre binele general. Voia Creatorului, care caută mereu să se împlinească prin copiii Lui, îşi va găsi exprimarea pe pământ, în scopul de a coopera cel mai bine:

Să faci în toate, tot ce mâinile tale găsesc de tăcut. Lasă acest suflet să vieţuiască în tine, aşa cum a vieţuit în El, „Facă-se Voia Ta. precum în cer, aşa şi pe pământ.”. Să faci din tine o cale de binecuvântare pentru cineva; astfel binecuvântările Lui vin către tine, ca individualitate, ca parte integrantă a grupului. „Cei ce vor căuta faţa Mea, o vor găsi”.

Adevărata bucurie şi fericire poate fi găsită numai în a sluji. Să începem să căutăm esenţa cooperării pe care Creatorul a pus-o în fiecare din noi.

Kevin J. Todeschi

%d bloggers like this: