Revelarea puterii extraordinare a minții focalizate

1

Puține aspecte ne influențează viața mai mult decât aptitudinea noastră de a fi atenți. Dacă nu ne putem focaliza atenția – fie datorită unei agitații prea mari, fie datorită unei prea mari inerții – nu putem face mai nimic bine. Nu putem învăța, nu putem asculta, nu putem dialoga cu ceilalți, nu putem munci, nu ne putem juca și nu putem nici măcar dormi bine dacă atenția ne este afectată. Și în cazul multora dintre noi, atenția ne este afectată în majoritatea timpului.

Oamenii a căror capacitate de a fi atenți scade mult sub normal pot fi diagnosticați cu tulburare hiperkinetică cu deficit de atenție (THDA). Tratamentul cel mai cunoscut al acestei afecțiuni îl constituie medicamentele de sinteză. Popularitatea Ritalin-ului a crescut dramatic în ultimii ani. Statele Unite produc și consumă de cinci ori mai multe asemenea substanțe decât restul lumii la un loc. Numeroasele efecte secundare nocive ale medicamentelor ce tratează THDA par un preț mic de plătit față de eliminarea simptomelor tulburărilor de atenție.

Abordarea materialistă a THDA este imens profitabilă pentru industria farmaceutică, dar este profund descurajantă pentru persoanele care devin dependente de medicamente. În timp ce societatea susține sus și tare: „Spune NU drogurilor!“, când vine vorba de vindecarea tulburărilor de atenție mesajul devine „Alege o ameliorare rapidă!“.

Asta nu înseamnă că medicamentele de sinteză nu pot fi de ajutor în tratarea THDA-ului. Cu siguranță pot, așa cum milioane de oameni au descoperit prin experiență directă. Sunt chiar necesare câteodată, în special pentru a combate simptome severe. Dar ele nu vindecă, ci doar fac să dispară simptomele, generând în același timp efecte secundare nocive. Și chiar dacă nu devii dependent fizic de medicamente, poți căpăta o dependență psihică – poate chiar pe viață.

Astfel, în cazurile clinice, substanțele de sinteză pot juca un rol important în contextul unui set mai larg de intervenții. Dar cu cât mai repede vom reuși să ne scăpăm copiii, adolescenții, adulții de dependența de medicamente, oferindu-le metode prin care să-și poată menține singuri atenția într-o stare de echilibru funcțional, cu atât mai bine.

Aptitudinea de a fi atenți ne afectează în nenumărate moduri.
Însăși percepția pe care o avem asupra realității este strâns legată de aspectele asupra cărora ne focalizăm atenția. Toate lucrurile cărora le acordăm atenție ne par a fi reale, în timp ce cele pe care le ignorăm – indiferent cât de importante ar putea fi – par insignifiante. Filozoful american, pionier al psihologiei moderne, William James, a subliniat această idee în urmă cu mai bine de un secol: „În fiecare moment, aspectele cărora le acordăm atenție constituie realitatea noastră.“

Evident, el nu sugera că lucrurile devin nonexistente atunci când le ignorăm; multe dintre aspectele de care nu suntem conștienți au o mare influență asupra vieții noastre și asupra lumii ca întreg. Dar ignorându-le, nu le includem în realitatea noastră. Nu le înregistrăm existența. Fiecare dintre noi alege, prin atenția pe care o acordă lucrurilor, universul în care trăiește și oamenii pe care îi întâlnește.

Dar pentru majoritatea dintre noi, această „alegere“ este inconștientă, deci de fapt nu este deloc o alegere. Când ne gândim la cine suntem, nu este cu putință să ne amintim tot ceea ce am experimentat vreodată, toate comportamentele și calitățile pe care le-am manifestat. Ce ne apare în minte când întrebăm „Cine sunt eu?“ sunt acele lucruri cărora le-am acordat atenție de-a lungul anilor.

Tot așa se petrece și cu părerile noastre despre ceilalți oameni. Realitatea noastră nu este alcătuită atât de mult din ce există în afara noastră, cât din acele aspecte ale lumii asupra cărora ne-am focalizat atenția. Atenția este întotdeauna înalt selectivă. Dacă te consideri o ființă materialistă, cel mai probabil te raportezi în principal la obiecte și evenimente fizice. Tot ce este nonfizic îți pare „imaterial“, în sensul că nu există cu adevărat decât poate ca un compus din materie și energie.

Dar dacă te consideri o ființă spirituală sau religioasă, mai mult ca sigur te raportezi la aspecte mai puțin palpabile. Noțiunile de Dumnezeu, suflet, mântuire, conștiință, iubire, liber-arbitru, legături cauzale – pot să-ți pară mult mai reale decât particulele elementare sau câmpurile energetice. Ce vreau să spun prin asta este că, dacă ești capabil să-ți focalizezi atenția la voință, poți cu adevărat să-ți alegi universul în care trăiești.

Atenția are, de asemenea, un impact profund asupra caracterului și comportamentului etic. William James considera că aptitudinea de a aduce înapoi, la voință, o atenție împrăștiată, din nou și din nou, constituie însăși rădăcina rațiunii, a caracterului și a voinței. Misticii creștini afirmă de secole că o minte agitată cade cu ușurință în tentație, ceea ce duce la păcat. Și budiștii susțin că o minte predispusă la împrăștiere cedează cu ușurință în fața miriadelor de distrageri ale minții, ce nasc tot felul de comportamente nocive.

Dacă ne putem feri atenția de tentații negative, avem o șansă de a le învinge. James sublinia, de asemenea, că geniile de orice fel excelează în capacitatea lor de a menține la voință o atenție susținută. Gândiți-vă doar la marii muzicieni, matematicieni, savanți și filozofi ce au existat de-a lungul istoriei – cu toții au avut, se pare, capacitatea extraordinară de a-și focaliza atenția cu o mare claritate pentru perioade lungi de timp.

O minte stabilită într-o asemenea stare de echilibru alert este un teren fertil pentru apariția a tot felul de asocieri și înțelegeri originale. Este oare cu putință ca „geniul“ să reprezinte un potențial pe care cu toții îl împărțim – fiecare prin propria sa capacitate creatoare, ce necesită doar puterea unei atenții susținute pentru a-l debloca? O minte focalizată poate aduce scânteia creativității la suprafața conștiinței.

Mintea prinsă fără încetare dintr-o distragere în alta, pe de altă parte, poate fi pentru totdeauna îndepărtată de potențialul creativității sale. Cu siguranță, dacă ne-am amplifica facultatea atenției, viețile noastre s-ar îmbunătăți simțitor. Atât timp cât mințile noastre oscilează compulsiv între agitație și inerție, rătăcind de la un dezechilibru al atenției la altul, nu vom putea descoperi profunzimile
conștiinței umane.

Este posibil ca mintea să fie ireversibil eliberată de toate tensiunile sale emoționale, cum sunt lăcomia, ostilitatea, depresia, invidia, mândria? Există limite pentru iubirea și compasiunea noastră? Este starea de conștiență finită și imuabilă? Știm că mintea are puteri de vindecare (atribuite uneori „efectului placebo“) și, totodată, ne poate face să ne îmbolnăvim? Ce alte puteri există în stare latentă în interiorul conștiinței umane și cum pot fi ele accesate?

Aceste întrebări au fost formulate de-a lungul timpul de către mistici, iar atenția focalizată a fost un instrument esențial în explorarea lor. În lumea modernă ne bucurăm de un acces fără precedent la numeroase tradiții axate pe introspecția meditativă. Hindușii și budiștii Indiei au făcut progrese unice și de finețe în domeniul dezvoltării atenției. Metodele de antrenament al atenției descrise în această carte își au sursa de inspirație în această moștenire contemplativă și implică tipuri variate de practici meditative.

Și deși tehnicile descrise aici provin din tradițiile budiste ale Indiei și Tibetului, ele sunt accesibile și benefice pentru oricine le abordează, indiferent de înclinațiile religioase sau ideologice. La fel ca orice talent, cum este, de exemplu, cântatul la pian sau practicarea unui sport, putem, prin exercițiu, repetiție și perseverență să ne dezvoltăm capacități pe care în prezent nu le avem.
Indiferent din ce punct începem, putem beneficia de antrenamentul atenției.

Zece etape ale dezvoltării atenției
Ca structură pentru dezvoltarea gradată a atenției, am ales cea mai completă și detaliată enumerare pe care am găsit-o în literatura de specialitate – cele zece stadii descrise de misticul indian budist al secolului al VIII-lea, Kamalashila, în tratatul clasic Stages of Meditation („Etapele meditației“).

Într-o dezbatere istorică din Tibet, Kamalashila a susținut că o purificare temeinică a minții necesită o disciplinare în trei direcții: a eticii, a atenției și a introspecției contemplative. Trăirile introspecției sunt valoroase, dar după ce beatitudinea unor asemenea momente meditative pălește, rufele murdare ale minții încă așteaptă să fie curățate.

În acest scop, introspecția contemplativă trebuie să fie susținută de o mare stabilitate a atenției, ceea ce necesită un antrenament sistematic. Calea conține puncte de reper. Folosind structura indicată de Kamalashila, putem ști unde ne situăm, ce ar trebui să facem și ce să căutăm.

Cele zece etape ale dezvoltării atenției sunt:

Atenția direcționată
Atenția continuă
Atenția perfecționată
Atenția riguroasă
Atenția controlată
Atenția liniștită
Atenția pe deplin liniștită
Atenția focalizată
Stabilitatea atenției
Shamatha.


Aceste zece etape sunt secvențiale. Încep de la nivelul unei minți ce nu are puterea de a se focaliza mai mult de câteva secunde și culminează cu o stare de stabilitate sublimă și de vacuitate ce poate fi menținută timp de câteva ore. Progresul de la o etapă la alta se face prin dezrădăcinarea unor forme din ce în ce mai subtile ale celor două obstacole: agitația mentală și apatia. Împlinirea cu succes a fiecărei etape este determinată de un criteriu specific și însoțită de un semn clar… Revolutia atentiei – Alan Wallace

Suntem reflexia convingerilor noastre

1

Esența modului prin care ajungem să ne cunoaștem pe noi înșine se bazează pe echilibrul perfect dintre lumea sentimentelor noastre interioare, profunde și acțiunile noastre exterioare. Discrepanța misterioasă dintre aceste două lumi — acțiunile noastre și cum am fi vrut să acționăm — se îmbină cu procesele interioare ce dau culoare emoțiilor noastre și ne influențează procesul de luare a deciziilor și acțiunile; pentru noi, ele pot fi constructive sau distructive.

Fiecare dintre noi își dorește sănătate, bogăție, relații bune și fericire. Mulți profesori și cărți vorbesc despre potențialul nostru de a dobândi tot ceea ce ne dorim în viață. Chiar dacă s-ar putea să îi credem — în mod conștient și logic — putem fi dezamăgiți văzând că nu dobândim tot ceea ce vrem de la viață și continuăm să ne luptăm pentru a ne atinge visurile. Chiar mai frustrant de atât, putem descoperi că relațiile noastre, comunicarea și interacțiunile cu ceilalți nu se potrivesc cu intențiile noastre oneste și cu dorințele noastre profunde.

Cu toții am avut conversații în care, de multe ori, nu spunem lucrurile pe care intenționăm să le spunem la momentul respectiv. În timp, acest lucru poate duce la nesiguranță, pe măsură ce realizăm că gândurile noastre erau corecte dar nu puteam acționa, chiar dacă știam în sufletul nostru ce voiam să spunem sau să facem. De câte ori ne spunem nouă înșine că nu vom mai face niciodată un anume lucru și, totuși, îl repetăm? De câte ori ne enervăm sau acționăm defensiv și apoi regretăm ceea ce am spus? Chiar dacă, în acel moment, știm că ceea ce facem sau spunem nu este varianta corectă, continuăm să acționăm în acel mod.

De câte ori ne-am ignorat vocea interioară? De câte ori am reacționat într-un fel care ne face să nu ne mai iubim pe noi înșine? Am putea fi iertați pentru că am ajuns la concluzia că suntem alcătuiți din mai multe părți; ceea ce înseamnă că există un conflict între viziunea noastră despre lume și despre ceilalți și reacțiile noastre la experiențele trăite în fiecare zi, în relația cu oamenii. Răspunsurile noastre la aceste experiențe nu se conformează realității personale. Acesta este misterul care vă poate ajuta să evoluați prin descoperirea amintirilor ascunse.

Programarea inițială
Primul pas este să începem să realizăm că programarea pe care o suferim în primii ani de viață poate determina schimbări pe care vrem să le facem mai târziu. De multe ori nu înțelegem de ce primim rezultate negative și de ce eșuăm în atingerea potențialului nostru maxim. Ba mai mult, putem cădea în capcana de a da vina pe alții pentru eșecurile noastre sau de a le pune pe seama ghinionului sau a circumstanțelor, fără să conștientizăm că noi suntem creatorii rezultatului obținut (sau pe care nu l-am obținut). Adevărul este că, de fapt, ne autosabotăm prin credințele inconștiente care contrazic ceea ce vrem cu adevărat.

În adâncurile inconștientului nostru există o greutate a timpului și tradiției care ne trage într-o anumită direcție. Până la o anumită limită, mintea conștientă se poate controla și ghida singură în prezent, dar în mintea inconștientă, problemele nerezolvate, superstițiile, viciile și fricile stau în așteptare, vibrează, influențează și dictează emoțiile noastre, deci și comportamentul nostru. Acestea pot scoate la iveală aproape opusul dorințelor și viselor noastre conștiente. Acest mister trăiește în spațiul necunoscut dintre acțiunile și intențiile noastre. Esența modului prin care ajungem să ne cunoaștem pe noi înșine se bazează pe echilibrul perfect dintre lumea sentimentelor noastre interioare, profunde și acțiunile noastre exterioare.

Discrepanța misterioasă dintre aceste două lumi — acțiunile noastre și cum am intenționat să acționăm — se îmbină cu procesele interioare ce dau culoare emoțiilor și ne influențează procesul de luare a deciziilor și acțiunile; pentru noi, ele pot fi constructive sau distructive. Călătoria noastră începe prin stabilirea unei conexiuni între gândurile noastre și sentimentele profunde inconștiente. Sentimentele noastre sunt cele mai importante pentru că ele reprezintă energia ce ne animă comportamentul. Explorând toate aceste limitări, noi putem descoperi cum să creăm modalități mai eficiente de a trăi prin care să dobândim ceea ce dorim de la viață.

Conflictul dintre intenție și acțiune
Să începem cu explorarea momentului în care ia naștere conflictul dintre intenții și acțiuni, folosind noțiunile de minte conștientă și minte inconștientă în relația cu experiențele noastre de viață. Viața noastră este reflexia minții noastre subconștiente. Privind în această oglindă, vom descoperi că nu putem avea lucrurile pe care ni le dorim din cauza faptului că purtăm modele și credințe pe care subconștientul nostru nu le aprobă. Conștiința se divide în două părți, după cum este cunoscut: prima, mintea conștientă prezentă — o putem numi esența noastră (sau inima noastră, vocea interioară, ceea ce suntem cu adevărat) — și a doua, personalitatea noastră, pe care o folosim când ne prezentăm lumii.

Mulți oameni cred că personalitatea reprezintă cine sunt ei cu adevărat dar provocarea pe care o înfruntăm în viață este că ne naștem într-o familie și purtăm mereu cu noi cultura, credințele acestei familii, dar și gândurile și sentimentele generațiilor trecute. În consecință, personalitatea noastră a fost construită și modelată de viețile altor oameni și de experiențele, educația, cultura, părinții și familiile lor. Aceste două dimensiuni ale conștiinței noastre pot fi în conflict deoarece intențiile noastre nu se conformează întotdeauna la ceea ce se așteaptă de la noi sau la cum ar trebui să ne comportăm.

Chiar dacă noi continuăm să învățăm și să creștem până în ultima zi a vieții noastre, este universal acceptat că, în mare parte, condiționarea ființei umane are loc în primii ani de viață. Aceasta ne poate ajuta să reușim sau să eșuăm în atingerea țintelor și visurilor în viața adultă. Prima relație pe care o aveți este cu părinții, în special cu mama, și această relație vă construiește modelul pentru toate relațiile din viața voastră. Mama reprezintă deschiderea spre viață; înainte să ne naștem, am experimentat lumea și emoțiile mamei.

În primul moment în care mama își vede copilul, ea stabilește ritmul vieții pentru acel copil. Legătura timpurie dintre mamă și copil prezintă memoria conștientă și subconștientă a mamei și adâncurile lumii ei interioare. Astfel, mama construiește structura creierului social al copilului ei. Și tatăl, prin interacțiunea cu copilul și prin atașamentul lui față de copil, își prezintă credințele și valorile subconștiente prin modul în care acționează și contribuie la crearea realității copilului. Capacitatea părinților de a oferi hrană și afecțiune are un impact asupra imaginii de sine și a interacțiunilor sociale ale copilului pentru tot restul vieții lui.

În cartea The Secret Life of the Unborn Child (Viața secretă a copilului nenăscut), doctorul Thomas Verny explică, împreună cu John Kelly, cum uterul reprezintă prima experiență pe care o avem cu lumea și este primul cămin în care trăiește copilul, încă nenăscut. Dacă mediul uterin este influențat de stări de anxietate sau chiar respingere în corpul mamei, atunci copilul va vedea lumea prima oară ca un mediu neprimitor. În cazurile în care mama a dorit să facă un avort, se ceartă cu partenerul sau experimentează orice altă formă de emoție negativă care se repetă în timpul sarcinii, atunci copilul poate simți că nu este în siguranță.

Dacă, de exemplu, mama a făcut un avort înainte și acum nu se poate elibera de sentimentul de vinovăție, atunci aceste trăiri pot fi transmise copilului, încă nenăscut. Experiențele trecute care determină un model de sentimente negative în legătură cu sarcina, de asemenea, pot avea un impact asupra fătului nenăscut; așa cum un bebeluș preia, în mod constant, nutrienți și oxigen din sângele mamei, în același mod, el se hrănește și cu emoțiile ei.

Doctorul Dominic Purport, redactor al Brain Research Journal, susține această teorie și afirmă că starea de conștiență începe încă dinainte de a ne naște. Între săptămânile a 28-a și cea de-a 32-a, circuitele cerebrale încep să ia formă și bebelușul se poate conecta la gândurile și visurile mamei lui. Teoriile spun că gândurile și sentimentele mamei se pot infiltra atât de adânc în psihicul copilului încât rămân acolo pentru tot restul vieții lui. Aceste sentimente definesc și formează viața emoțională a copilului și poate crea amenințări, care sunt întipărite în mintea copilului nenăscut.

Pentru ca cineva să schimbe asemenea influențe ar trebui să muncească enorm cu sine. Doctor Verny lansează teoria conform căreia copiii nenăscuți anticipează cum va fi noua lume pe baza primelor experiențe. Dacă un copil nenăscut simte că nu este în siguranță chiar de la începuturile dezvoltării sale, atunci își construiește niște așteptări inconștiente bazate pe ideea că lumea va fi asemeni celei pe care o experimentează în uter. Copilul este predispus la o anumită personalitate în ceea ce privește relația cu ceilalți.

Viața exterioară poate fi mult mai dificilă dacă experiența intrauterină nu a fost una plăcută. Aceste experiențe pot fi doar la nivel de stare, întrucât capacitățile emoționale, intelectuale și neurologice ale copilului nenăscut nu sunt dezvoltate pe deplin. Chiar dacă circuitele și conexiunile cerebrale s-ar putea să nu influențeze personalitatea, ele sunt extrem de sensibile la stările de inconsecvență și avarie. De asemenea, doctorul Verny afirmă că sentimentele de iubire și respingere afectează copilul nenăscut de la o vârstă fragedă. Pe măsură ce creierul se maturizează, senzațiile și sentimentele primitive se dezvoltă în sentimente mai complexe, gânduri și, mai târziu, idei. Dacă deja există înconsecvențe în viața mamei, de multe ori ele continuă și după naștere, iar copilul este deja predispus la asemenea vulnerabilități.

De la naștere suntem instruiți de alți oameni (de obicei, părinții noștri) cum să trăim. Ei ne pregătesc în același fel în care au fost ei instruiți deoarece cred că aceasta este cea mai bună metodă. Fac acest lucru pentru că scopul lor este ca noi să supraviețuim în această lume, în cel mai bun mod posibil, conform cu ceea ce dictează lumile lor conștiente și inconștiente (ascunse). Ei ne învață cum să trăim, cum să acționăm și să reacționăm, astfel încât personalitatea noastră devine o formă de protecție dezvoltată în afara noastră, care ne ajută să facem față acestei vieți.

Prin urmare, personalitatea noastră este construită de percepțiile și reacțiile noastre acumulate și se dezvoltă încă din copilăria timpurie, dar și ca răspuns la diversele experiențe care apar în viață. Deci, acestea constituie temelia personalității noastre. Asemenea construcție continuă să fie susținută — și consolidată — de cererile celorlalți; de exemplu, ale oamenilor care ne cresc și ale societății din care facem parte. Această personalitate se dezvoltă prin atragerea unor experiențe similare care, în final, întăresc amintirile și credințele care au construit-o de la început.

De-a lungul anilor, această dinamică reactivă crește și se dezvoltă, își depășește rolul inițial de protecție, și descoperim că și-a format o viață proprie. Acest tip de personalitate este, de fapt, o rețea puternică de atitudini și modele comportamentale subconștiente, care poate domina aproape orice aspect al vieții noastre. În consecință, ne comportăm contrar cu cine suntem cu adevărat și cu intențiile pe care le avem de fapt. Acest lucru se aplică mai ales în legătură cu intențiile ascunse adânc în esența noastră (subconștientul) pe care tot încercăm să le scoatem la suprafață.

Mai mult decât atât, deseori, se poate întâmpla ca aceste comportamente să ne fi ajutat în multe moduri și să fi determinat o mare parte din succesul nostru. Există multă presiune asupra noastră din lumea exterioară pentru că toți cei care ne-au crescut au pus presiune pe noi în același fel în care au experimentat și ei asta, de mână cu părinții lor. În plus, noi am ajuns la fel ca ei pentru că îi imităm în mod involuntar, conform lecțiilor primite de la ei. Acest lucru poate determina o discrepanță între intenția noastră și ceea ce avem în viață. Pentru a rezolva această discrepanță, noi trebuie să înțelegem mai bine cele două părți ale conștiinței noastre, subconștientul și conștientul.

Mintea noastră subconștientă găzduiește credințele noastre puternice și percepțiile. Atunci când devenim adulți, funcționăm pe baza unor presupuneri de bază și a unor seturi de acțiuni reflexe pe care, de cele mai multe ori, nu suntem capabili să le identificăm. Aceste presupuneri sunt determinate de experiențele noastre trecute și de influențele părinților noștri, culturii și religiei. În mod natural, ele au un impact major asupra vieții noastre și se manifestă zilnic prin modul nostru de reacție, la orice moment sau eveniment.

Aceste reacții reprezintă principala cauză a conflictului dintre intenția noastră, ce vine din mintea conștientă, și acțiunile noastre, originare din mintea noastră subconștientă. Esența noastră este conștiința noastră din momentul prezent. Ea este foarte creativă, evoluează împreună cu viața și creează aspirații și visuri nenumărate. Însă, de fiecare dată când ne pierdem concentrarea, mintea subconștientă acaparează conștientul. Acest lucru produce reacții și rezultate care contrazic intențiile noastre conștiente. Din cauza faptului că cea mai mare parte a conștiinței noastre este în subconștient, noi reacționăm, în general, inconștient.

Deci, cum putem învăța să trăim conștient?… extras „Descoperă-ți amintirile ascunse și adevăratul eu„

Sursa

Forța infinită a câmpului mental

1

Glanda pineală, poarta spre o conștiință superioară


Forța infinită a câmpului mental își asumă sarcina dificilă de a începe să unească punctele cu sursa. Peake analizează elementele comune ale spiritualității umane de la est la vest. Totuși, nu se oprește acolo și explorează și sistemele de credințe de la cele oculte la francmasonerie. De la textele antice la arhitectură, fisurile realității ne atrag atenția și arată în direcția evoluției noastre tehnologice, care împing limitele a ceea ce este general acceptat.

Începând cu introducerea mea în acest domeniu fascinant, cartea de față se ocupă de misterioasa glandă pineală analizată de dr. Rick Strassman în Molecula spiritului, de legătura dintre șerpi și ADN așa cum a fost prezentată de Jeremy Narby și de chestiunea materiei negre și a mecanicii cuantice. Mai mult, Peake explorează tehnologia străveche de preparare a băuturii din ayahuasca și rolul acesteia în structura conștiinței și a istoriei noastre evoluționiste.

El întregește totul aducând în discuție câteva dintre dilemele noastre științifice curente și sugerează modul în care lumina și ADN-ul se corelează cu cele de mai sus. Timp de mii de ani, misticii au spus, în esență, că particulele/materia există instantaneu în imensitatea spațiului și a timpului, dar servesc drept strat unic al aceste mașinării de o complexitate profundă numite viață. Iar acum, cu ajutorul cercetărilor științifice, mediul academic pare să-i valideze pe vizionarii spirituali.

Semnificația culturală a conștiinței a cunoscut o ascensiune fulminantă în anii din urmă, iar tehnologia noastră în evoluție rămâne una dintre forțele motrice cele mai spectaculoase pentru re-emergența ei. Forța tehnologiei este dată de faptul că se află între noi și eter sau că are o poziție intermediară și este un instrument de navigație pentru mediul fizic. Ea remodelează perspectiva pe care o avem despre noi înșine în moduri pe care nu ni le-am imaginat vreodată și poziționează omenirea în punctul de tranziție spre următoarea treaptă a scării evoluționiste, la fel cum erau strămoșii noștri când au început să stăpânească focul.

Totuși, în prezent, interesul omenirii este centrat pe informația digitală și limbajele de programare, reinterpretând permanent relația simbiotică pe care o avem cu universul și înlesnind crearea (sau revelarea) noilor dimensiuni. Mai mult decât orice, bardul din mine vede limbajele/codurile ca pe niște elemente constituente directe ale realității. Mitologia umană are mare nevoie de actualizarea instrucțiunilor de programare intrinseci și, pe măsură ce crește numărul de cetățeni ai lumii care devin conștienți, universul va continua să se trezească, să-și dezvăluie secretele și să șoptească poetic: „El este tu, iar tu ești El!”

Forța infinită a câmpului mental face același lucru și începe să conecteze conștiința cu mediul fizic și cu cele de dincolo de acesta. Anthony Peake deschide ușile percepției și ne îndeamnă să explorăm arhitectura infinită, demnă de un Dali, din punct de vedere energetic, a câmpului mental. Indiferent în ce lucruri credeți, puteți să renunțați la ele! Nu mai există reguli; doar imaginația ne va putea duce la destinația dorită. Forța infinită a câmpului mental oferă o minunată punte pentru abisul cognitiv…….”Forța infinită a câmpului mental – ANTHONY PEAKE”

Sursa

Cronovizorul de la Vatican

1

În anul 1952, Padre Ernetti i-a uimit pe apropiaţii săi când le-a arătat un aparat ciudat care era capabil să facă nişte fotografii bizare. Nu erau orice fel de fotografii ci unele cu adevărat speciale pentru că erau captate din trecut. În acest fel s-a născut povestea cronovizorului, un aparat sofisticat şi greu de înţeles chiar şi pentru vremurile noastre, care era capabil să vadă în trecut şi să capteze imagini foarte clare. Călătoria în timp i-a fascinat pe foarte mulţi oameni de-a lungul vremii.

Din aceasta cauza şi Padre Ernetti a reuşit să găsească o formulă magică pe care a aplicat-o unui aparat cu care putea să vadă în trecut. Cu ajutorul acestui aparat călugărul Ernetti a reuşit să fotografieze cele mai importante evenimente care s-au petrecut pe Pământ, în speţă moartea lui Iisus sau viaţa tumultuoasă a lui Napoleon. Cronovizorul captează imagini din trecut, sub forma unor holograme care se desfăşoară într-un spaţiu cilindric.

Singura întrebare este până unde putea să meargă acest aparat ţinând cont că istoria Pământului este una impresionantă ca să nu mai vorbim de cea a Universului? Călugărul a murit în anul 1994 ducând cu el în mormânt patentul invenţiei sale. Padre Erneti era cunoscut în lumea clericală ca fi nd un exorcist consacrat, profesor de muzică prepolifonică la Universitatea din Veneţia, dar absolvise şi facultatea de fizică.

Ignoranta nu doare… prin ea insasi dar consecintele ei da, sunt dureroase. Se pare ca , datorita faptului ca un astfel de aparat ar fi schimbat complet lumea din punct de vedere moral si spiritual, el ne-a fost interzis. Orice dogma ar fi putut fi verificata, nimeni nu ar fi putut sa mai minta, iar minciuna este o aberanta coordonata pentru lumea de azi – dar nu si pentru cea de maine.

Povestea cronovizorului
Totul a început pe 15 septembrie 1952 în Laboratorul Electroacustic al Părintelui Agostino Gemelli de la Universitatea Catolică din Milano, când cei doi ascultând muzică simfonică, o voce pe fundal a început să se audă. Experimentul a luat amploare şi încă 12 savanţi i s-au alăturat, printre care se numărau şi laureatul Premiului Nobel, Enrico Fermi, şi Werner von Braun, specialist în rachete, doi dintre cei mai mari fizicieni ai lumii şi “părinţii” programului atomic american.

Aparatul era compus din trei părţi distincte, mai multe antene capabile să capteze lumina şi sunetul, un captator activat şi dirijat de undele luminoase şi un sistem complicat de înregistrare a imaginilor. Atunci când a fost întrebat cine a inventat cronovizorul, Padre Ernetti a răspuns că “a fost o invenţie colectivă“. “Principiul care stă la baza acestei maşini este foarte simplu şi cineva l-ar putea reproduce cu intenţii rele. Dar vă spun, am demonstrat că lungimile de undă vizibile şi audibile din trecut nu sunt distruse, nu dispar.

Măreţia acestei invenţi a fost că am putut recupera acea energie pierdută care a recompus scene petrecute acum câteva de secole.”, susţinea Padre Ernetti, la vremea respectivă. Au filmat crucificarea lui Iisus! În data de 2 mai 1972, săptămânalul italian La Domenica del Corriere a publicat un articol însoţit de o fotografie captată de cronovizor chiar în ziua în care Iisus a fost crucificat. Într-un interviu Ernetti susţine că au putut să filmeze moartea Mântuitorului cu toate că au întâmpinat probleme majore pentru că la vremea respectivă crucificările erau zilnice iar coroanele de spini erau puse pe capetele condamnaţilor.

El a povestit cum au fost nevoiţi să se întoarcă înapoi cu câteva zile, în seara Cinei cea de Taină: „Am văzut tot. Agonia din grădina Gheţimani, trădarea lui Iuda, procesul, calvarul. Echipa cronovizorului a filmat tot, dar fără amănunte, important era să păstrăm imagini, nu scenariul“. Acest articol a stârnit curiozitate, optimism, chiar exuberanţă, nu atât în faţa unei descoperiri uluitoare, cât mai ales a perspectivelor deschise.

In zilele de 12 si 14 ianuarie 1956 au fost captate si inregistrate imagini din drumul patimilor pe Golgota facut de Iisus Cristos. Multe amanunte sunt diferite fata de descrierea din evangjhelii, dar fondul este acelasi. “Am vazut totul: agonia de pe Muntere Maslinilor, tradarea lui Iuda, procesul, Patimile. Iisus era deja desfigurat cand a fost adus in fata lui Pilat. Am urmarit urcarea pe Golgota, Drumul Crucii, insa perioada medievala a deformat intrucatva evenimentele, adaugand si episoade noi.

Cristos nu a cazut niciodata, de altfel nici nu purta intreaga cruce. Ar fi fost mult prea grea. Nu ducea decat bara orizontala pe umeri, asa-numitul patibulum. Picioarele i erau legate de ale celorlalti doi condamnati care au fost crucificafi odata cu El. Era complet desfigurat. In urma flagelarii, carnea i fusese sfasiata, in unele portiuni se vedea chiar osul. Dar cum, conform legii romane, condamnatul trebuia sa ajunga viu la locul executiei, soldatii i-au cerut unui om din multime, zis Simon din Cirene, sa il ajute.

Am urmarit scena si in Evanghelie. Dar acolo, momentul a fost uneori altfel interpretat… Exista texte care atunci cand le citim ne fac sa-l invidiem pe Simon pentru rolul jucat si sa ne dorim, in adancul sufletului, sa fi putut si noi si sa il ajutam pe Cristos sa duca crucea. Numai ca Simon a facut totul de nevoie, a executat doar o porunca a soldatilor. Intreaga faptura a Lui Iisus emana asemenea maretie, incat toti cei prezenti – evrei, greci, romani – se retrageau din fata Lui, prabusindu-se la pamant. Au ramas in picioare langa El doar Maria, apostolul Ioan si celelalte doua Marii.

”De fiecare data cand Iisus vorbea, toti amuteau. Chipul Sau, desi exprima durere, ramanea nobil, hieratic. Fiind rastignit pe cruce, Iisus a rostit: „Acum, ca sunt proslavit, ii voi atrage pe toti la mine.” Uneori, textul Evangheliilor subliniaza un alt sens decat cel real conferit cuvintelor lui Iisus. De exemplu, cand El rosteste: „Mi-e sete!”, se refera la o sete spirituala, nu o senzatie fizica.

Perspectiva fascinanta a vizualizarii unor evenimente din trecutul individual sau colectiv a preocupat mintile multor oameni de stiinta, dar si ale metafizicienilor si scriitoriilor de literatura S.F. in mod aparent paradoxal, desi clericii nu sprijina, in general, asemenea initiative, realizarea unui atare dispozitiv apartine tocmai unui om al Bisericii Catolice.

Fara indoiala, masina de explorat timpul cea mai faimoasa si cunoscuta este aceea a parintelui benedictin italian Pellegrino Ernetti. Cronovizorul sau este o masina pentru a “vedea” in trecut, prin intermediul careia se acceseaza imagini si sunet ale unor evenimente petrecute. Prin intermediul unor tehnici moderne, la fel cum un sistem AV sau IT acceseaza un canal de televiziune si inregistreaza o emisiune (pe banda, disc sau alt suport), cronovizorul reglat, sincronizat cu momentul din trecut ales de catre experimentator, pastreaza rezultatele prin aceleasi procedee video si audio.

Acesta pare sa ne furnizeze modul ideal de a ne cunoaste trecutul si de a dezvalui misterele istoriei. “Principiul ce sta la baza acestei masini este foarte simplu si cineva l-ar putea reproduce cu intentii rele. Dar va spun, am demonstrat ca lungimile de unda vizibile si audibile din trecut nu sunt distruse, nu dispar. si nu doar pentru ca sunt energie. Maretia acestei inventi a fost ca am putut recupera acea energie pierduta si recompune scene petrecute in urma cu secole.”

Din punct de vedere istoric, scriitorii SF precum H.G.Welles, au fost atrasi de posibilitatile existentei sau crearii unei masini a timpului. Una dintre cele mai corecte descrieri, coerenta din punct de vedere stintific, a unui mecanism de acest tip a fost oferit in 1980 de catre astrofizicianul Gregory Benford in romanul sau Timescape, in care autorul a descris un sistem de transmisie a mesajelor in trecut pe baza de tahioni, particule avand viteza hiperluminica (mai mare decat viteza lumini ).

Este interesant ca prin anii ’50, perioada in care, Ernetti isi incepea experimentele, au fost publicate mai multe lucrari pe tema fotografierii evenimentelor trecute; atunci au aparut termeni precum „cronoscop” sau „cronotunel” (“A Statue for Father” Isaac Asimov). Un alt exemplu poate fi gasit in “Other Days, Other Eyes” , unde Bob Shaw descrie un cronovizor ce folosea cristale speciale, capabile sa incetineasca viteza lumini , cu scopul de a observa trecutul. Ernetti a facut cunoscut cazul cronovizorului sau in 1972, intr-un interviu publicat in revista La Domenica del Corriere(numarul din 2 mai 1972), unde afirma ca a participat la construirea si punerea in functiune a unei masini capabile sa inregistreze imagini si sunete din trecut.

In iulie 1965 L´Heure d´Étre, o revista franceza de factura religioasa, face referire la cronovizor, apoi in ianuarie 1966 publicatia italiana Civiltà del e Macchine tipareste articolul Lóscillografo elettronico. Cele doua articole au trecut neobservate, insa interviul din 1972 a stararnit o deosebita reactie de curiozitate, entuziasm si efervescenta, mai ales in privinta perspectivelor deschise. Parintele Ernetti afirma ca masina sa a functionat perfect si cu ajutorul ei a putut reconstitui portiuni ale unor piese musicale pierdute timp de secole, precum Thyestes de Quinto Ennio, reprezentata la Roma in anul 169 i.Hr.

Din alte afirmati ale sale rezulta ca a fost martor la momente importante din mileni le trecute: distrugerea Sodomei si a Gomorei, crucificarea lui Iisus (fiind in masura sa auda ultimele sale cuvinte), vizionarea tablitelor cu poruncile primite de Moise. Fazele de inceput ale proiectului s-au derulat in 1952. In timpul unei sedinte de inregistrare de muzica gregoriana in laboratorul parintelui Agostino Gemelli, s-a intamplat ceva neprevazut: pe 15 septembrie, redand banda inregistrata, Gemelli si Ernetti au fost uimiti sa descopere ca s-a auzit si o voce inexistenta in timpul inregistrarii.

Vocea a fost recunoscuta cu emotie de Gemel i ca apartinand tatalui sau defunct, ceea ce i-a impresionat profund pe cei doi preoti. Momentul in care s-a auzit vocea tatalui parintelui Germelli nu a fost unic si poate nici intamplator, pentru ca se afla intr-o perioada in care s-au facut nenumarate astfel de experimente. Probabil ca nici cei doi preoti nu erau straini de rezultatele acestora, dar fiind fete bisericesti evitau explicatiile privind cercetarea unui fenomen contrar dogmei si condamnat de biserica.

Fenomenul voce electronica (FVE – Phénomène de voix électronique PVE in franceza, Electronic voice phenomenom EVP in engleza) este cunoscut in intreaga lume si indica existenta pe o inregistrare audio a unui mesaj verbal, in majoritatea cazurilor un singur cuvant sau o propozitie foarte scurta, de provenienta necunoscuta, inserat in continutul principal. Explicatiile sunt foarte variate, de la fenomene fizice (interferente, inregistrari reziduale, campuri electromagnetice puternice), psihologice (efecte similare fosfenelor din domeniul vizual, sau a perceptiilor cantonate in domeniul iluziilor cvasi-patologice generate de o imaginatie excesiva), pana la ocultiste sau paranormale (voci ale spiritelor transferate dincolo, psihokinezie, telepatie), dar nici una dintre acestea in stare sa lamureasca fenomenul ori sa fie cat de cat plauzibila.

Din pacate, exista un curent puternic de false “teorii stiintifice” elaborate cu scopul evident de dezinformare, care de care mai aberante, ca de exemplu: “contactul cu lumea de dincolo se realizeaza prin frecventele televizorului, radiolui sau calculatorului cunoscute de obicei ca zgomot”. Nu este vorba de vreun contact, mesajul, informatia nu se transmite prin “frecvente”, televizorul si radioul nu au “frecvente” proprii de emisie, ci primesc un semnal modulat pe o frecventa purtatoare care in nici un caz nu este nici zgomot si nici zgomot alb.

Zgomotul alb este un proces aleator cu densitate spectrala de putere constanta intr-o banda infinita de frecvente. Prin urmare, zgomotul alb nu este un semnal, o informatie sau o frecventa, ci un zgomot uniform egal in toata banda de frecvente si (operatorii radio o stiu si o folosesc) el este depozitul tuturor informatiilor. Daca se suprapun mai multe informatii, astfel incat extragerea unui semnal din zgomot sa devina imposibila, acestea se transforma in zgomot. Daca se suprapun un numar infinit de informatii, acestea tind sa devina zgomot alb.

Remarcabilul doctor Jacques Benveniste a obtinut rezultate exceptionale de transmitere a informatiei folosind APA ca suport de transfer si un generator de zgomot alb pentru extragere. Specialitatea parintelui Ernetti era muzica prepolifonica, adica muzica perioadei 2000 i.H. – 1200 d.H. Parintele Ernetti avea remarcabile cunostinte de muzica egipteana, sumeriana si vedica. Colaboratorul parintelui Ernetti, parintele Agostino Gemelli, era doctor in medicina si specialist in fizica cuantica. De asemenea, el era intemeietorul Universitatii Catolice din Milano (al carui rector a fost timp de 40 de ani).

Acesti doi remarcabili oameni de stiinta au conlucrat la realizarea cronovizorului cu alte figuri de marca ale sti ntei mondiale, precum Enrico fermi si Wernher von Braun. Odata finalizate cercetarile lor, impreuna cu parintele Ernetti, Agostino Gemeli a obtinut o audienta la Papa Pius al XII-lea, cu scopul de a-i relata Sfintiei Sale despre eficacitatea cronovizorului. Reactia Papei a fost surprinzator de benevolenta: el a vazut in acest dispozitiv simbolul „inceputului unui nou studiu stiintific pentru confirmarea credintei in Lumea Cealalta”.

Concluzia lui Ernetti si a lui Gemelli era ca toate particulele elementare traiesc si sunt vitale, fiind formate din unde sonore („La inceput a fost Cuvantul”; Geneza). Aparatul lor nu capta imagini si sunete aidoma unui film, ci sub aspectul unei holograme, in trei dimensiuni. Imaginile erau alb-negru, dar erau dinamice si prevazute cu sonor. Aparatul putea fi reglat asupra locului si epocii care se dorea a fi observata. Cei doi cercetatori puteau, de asemenea, alege un anumit personaj din trecut, pe care doreau sa-l urmareasca. Cronozivorul era reglat asupra acestuia, si aparatul il urmarea automat.

Parintele Ernetti era convins ca fiecare fiinta are un tip de unda proprie, aidoma unor amprente digitale care ii confera unicitate. De asemenea, vocea fiecarei fiinte umane este unica. Tinand cont de aceste elemente, aparatul era reglat pe „frecventa” persoanei in cauza, si apoi aceasta era urmarita automat, in evolutia sa. Mai intai, cercetatorii clerici au dorit sa verifice autenticitatea capturilor sunet – imagine ale cronovizorului. Astfel, ei au ales o scena video recenta, despre care aveau suficiente date.

Ei au reglat cronovizorul pe Mussolini, in timpul unui discurs al sau. Apoi au mers in timp pana la Napoleon, care anunta proclamarea Republicii Italiene. Ulterior au ajuns in antichitatea romana, asistand la un discurs al lui Cicero. Dar incursiunea cea mai impresionanta in trecut, cu ajutorul cronovizorului, a constat in captarea momentului Patimilor lui Iisus si a rastignirii pe cruce. Ernetti si Gemelli au pornit de la ultima Cina. Apoi, sub privirile lor uimite, s-au derulat scenele agoniei de pe Magura Maslinilor, tradarea lui Iuda, procesul, calvarul.

A urmat urcarea pe Golgota si Drumul Crucii – cu unele elemente diferite decat cele consemnate in scrierile perioadei medievale. Astfel, imaginile captate prin cronovizor au aratat ca Iisus nu a cazut niciodata, si nici nu purta intreaga cruce (care ar fi fost mult prea grea!), ci doar bara orizontala fixata pe umeri (asa-numitul patibulum). Dupa crearea acestui dispozitiv de vizualizat scene din alte timpuri, parintele Ernetti, de acord cu parintele Gemelli, au hotarat sa demonteze aparatul si sa-l depoziteze intr-un loc sigur.

Ei au considerat ca cronovizorul poate constitui un pericol, in mainile unor raufacatori. Aparatul poate efectiv capta trecutul oricui, in intregime si fara exceptie. Nimic nu ar mai putea fi tinut secret. Aceste aspecte pot bulversa lumea prin implicatiile lor, iar daca este folosit in scopuri josnice, cronovizorul poate constitui poarta catre o dictatura cumplita care s-ar putea instaura pe pamant! Un aspect si mai uluitor consta in faptul ca unele unde captate pot apartine si unui eveniment care nu s-a produs inca, asadar, unui moment viitor!

Insa este binecunoscut faptul ca vitorul consta dintr-o suma de evenimente inzestrate cu anumite probabilitati de producere, care creeaza anumite „lini de univers”. In functie de circumstantele unui anume moment prezent se selecteaza cea mai probabila versiune a unui viitor, a unei „linii de univers”, dar aceasta poate ceda locul in favoarea alteia, daca cineva actioneaza in prezent intr-un mod specific. Asadar, viitorul este in continua prefacere, nefiind fixat.

In orice caz, cu ajutorul unui dispozitiv de tip cronovizor se poate rescrie istoria. Evenimente care se vor fi prezentat subiectiv vor putea fi analizate cu ajutorul cronovizorului. Pana cand va fi pus la dispozitia oamenilor de stiinta pentru a fi cercetat, dispozitivul care „vede” trecutul sta undeva in pivnitele incuiate ale Vaticanului, fiind un secret extrem de bine pazit. Cronovizorul a fost distrus (asa se spune…) Chiar cu un an înainte ca părintele Ernetti să moară, în 1993, s-a luat decizia ciudată ca aparatul sa fie distrus. Motivul, suspect de banal, a fost că aparatul permite să se vadă trecutul oricui şi orice secret putea fi spulberat.

Pe de cealaltă parte foarte mulţi cercetători sunt sceptici în privinţa invenţiei lui Ernetti, contestând cu vehemenţă existenţa cronovizorului. În tot acest timp Biserica susţine că preotul a inventat un aparat deosebit dar nu se ne spune ce. Este greu de crezut ca Vaticanul putea să joace o asemenea farsă, fără precedent, doar de dragul publicităţii. Cu siguranţă că un asemenea secret trebuie să fie foarte bine păzit şi se afla în cel mai sigur loc cu putinţă din Vatican. Întrebuinţarea cronovizorului poate să fie una multiplă, se poate scrie istoria, iar cele mai controversate fapte se pot lămuri în doar câteva secunde, însă, deocamdată nimeni nu are acces la această invenţie atât de importantă pentru omenire.

Sursa

Cum a devenit Iisus un Christos…

10891698_761618603891371_6604812594877040195_n

„Am gasit aceasta informatie Intr-o cautare mai amanuntita din documentele lui Edgar Cayce, Alice Bailey, Evanghelia Varsatorului a lui Iisua Hristos, manuscrisele pierdute care au fost recent gasite In Tibet, India si In muntii Himalaya si prin channeling cu Djwhal Khul. Povestea lui Iisus Hristos Incepe cu mult Inainte de Incarnarea sa ca Iisus.Edgar Cayce di Djwhal Khul au enumerat vietile lui trecute. Conform lui Edgar Cayce, vietile trecute ale lui Iisus au fost :

Amilius, Adam, Melchizedek, Enoch, Zend, Ur, Asapha, Jeshua, Iosif, Joshua, Iisus). Djwhal Khul a mai adaugat înca doua care au precedat viata sa ca Iisus >Appolonius din Tyanna< si o încarnare Intr-un corp sirian în care sa înaltat în acest secol. Djwal Khul a confirmat lista lui Cayce. Amilius a fost primul nascut din Tatal, care a venit pe taramul Atlantian si si-a permis sa fie condus pe caile egoismului. Apoi a venit Adam, la fel ca In povestea cu Adam si Eva. Apoi a venit ca Melchizedek, Preotul din Salem. Apoi ca Zend care a fost tatal lui Zoroaster. Zoroaster a fost cel mai mare avatar din religia Persana.In cautarile mele am aflat ca Zoaster a fost una din Incarnarile lui Buddha. Apoi a venit ca Enoch,”omul care a mers alaturi de Dumnezeu”. Apoi a venit Asapha. Iosif a fost mentionat In vechiul testament ca fiind cel care purta haina cu multe culori si a fost aruncat în sant de catre fratii sai invidiosi.

Mai tarziu a devenit talmaduitor de vise al Pharaoh-ului. Apoi a venit ca Joshua, care a fost purtatorul de cuvant al lui Moise si a condus poporul evreu In tara promisa. In viata sa ca Iisus Hristos, El a luat cea dea 4-a initiere In momentul crucificarii. Ultimii 3 ani din viata sa el a fost eclipsat de „Hristos”. Hristos a fost nimeni altul decat „Lordul Maitreya”, care se afla In fruntea Ierarhiei Spirituale si a Marii Fratii a Luminii. Lordul Maitreya a fost gurul si profesorul lui Iisus. In ultimii trei ani din viata lui Iisus, ei au Impartit acelasi corp fizic. Lordul Maitreya a fost cel care a Inviat dupa crucificarea, nu Iisus. Iisus a primit cea de-a patra initiere prin care a devenit Maestru si a rupt roata reancarnarilor si nevoia de renastere. Djwhal Khul a mai spus un lucru fascinant despre momentul In care Isus era pe cruce.

Pe cruce, la un moment dat Iisus a spus: „Tata,de ce mai parasit?”. Eu,personal, am fost mereu confuz cu privire la aceasta afirmatie. Nu a sunat ca o afirmatie a unui Maestru. Djwhal a spus, In cartile lui Alice Bailey, ca el a spus asta pentru ca primea a patra initiere, care face legatura cu arderea sufletului sau a corpului cauzal, iar sufletul se Intoarce la monada sau la spirit. Ceea ce Iisus a experimentat a fost plecarea sufletului sau a Sinelui Superior, care a fost o experienta stranie pentru el ca sufletul sau i-a fost profesor pe parcursul tuturor Incarnarilor. El nu a realizat ca In acel moment monada i-a devenit profesor. In acel scurt moment el a experimentat pierderea sufletului pana la reconectarea lui cu spiritul. El a spus ulterior „Tata,iarta-i ca nu stiu ce fac”. Tatal este monada sau spiritul. Un aspect interesant este ca Iisus s-a nascut din „Fecioara Maria”, conform conceptiei lui Djwhal Khul si Cayce, care au spus ca Fecioara Maria si Iisus sunt din acelasi suflet, sau cum le numeste Cayce, suflete pereche.

Conform spuselor celor doi, Iisus cand sa reancarnat a primit a treia initiere. Mai interesant este faptul ca Iosif, sotul Fecioarei Maria,a fost nimeni altul decat Saint German. Cei trei Intelepti care l-au vizitat pe pruncul Hristos nu a fost nimeni altii decat Djwhal Khul, Kuthumi si El Morya. Singurul discipol care s-a Inaltat a fost, conform lui Djwhal Khul, Preaiubitul Ion,(Kuthumi).

ESENIENII. Urmatorul aspect al acestei fascinante povesti este Intelegerea comunitatii Eseniene In viata lui Iisus.Comunitatea eseniana a jucat un rol important In venirea lui Mesia, conform lui Cayce. Destul de straniu, esenienii nu au fost mentionati In Biblie. A Inceput sa se acorde o importanta esenienilor cand s-au descoperit sulurile de la Marea Moarta In anul 1947, In ruinile de la Qumran. Esenienii studiau astrologia, numerologia, frenologia si reancarnarea. Aceste credinte erau In conflict direct cu Invataturile lui Sadduces si au dus la persecutarea esenienilor. Una din caracteristicile principale ale esenienilor, care Ii distingeau de alte secte, era „asteptarea” venirii lui Mesia. Conform lui Edgar Cayce, numele „esenian” Inseamna de fapt „asteptare”. Iisus a venit sa aduca mai departe cunoasterea ca „Iubirea”este cea mai importanta lege. Pregatirea esenienilor a intrat Intr-o etapa cand au ales 12 fete, pentru a merge la templu de pe Muntele Carmel, pentru a se pregati sa devina mama lui Mesia. Maria a fost una dintre acesti copii. Conform lui Cayce, ele au fost pregatite cu exercitii fizice, mentale legate de castitate, puritate, iubire, rabdare.

Au avut parte de o dieta speciala pe tot parcursul pregatirii vietii spirituale. Seful esenienilor, în acele vremuri, era o femeie pe nume „Judy”. Era destul de neobisnuit ca o femeie sa fie seful unei secte In acele timpuri patriarhale. Judi a fost profet si profesor spiritual. A fost instruita nu doar In tainele iudaismului ci si In Invataturile apartinand culturilor Indiene, Egiptene si Persiene.Ea a mai fost vindecator si pastrator de Invataturi. Judy a fost cea care i-a recomandat lui Iisus sa calatoreasca pentru a studia In Egipt, India si Persia. Maria a avut doar 4 ani cand a intrat In templu. Conform lui Cayce, ea a fost aleasa de catre Arhanghelul Gabriel cand Maria avea 12 sau 13 ani. Maria a fost separata de ceilalti copii pentru pregatiri ulterioare.

Cayce a spus ca mariajul nu a avut loc decat dupa conceperea copilului sfant. Iosif, sotul ei,(Saint German)a fost deranjat cand a gasit-o pe Maria cu un copil In momentul nuntii. Alegerea ca Maria sa-i fie sotie nu a fost a lui. In acele vremuri, în familiile evreiesti erau aranjate casatoriile. Aranjarea acestei casatori a fost facuta de catre preoti. Lui Iosif nu i-a placut alegerea ca Maria sa-i fie sotie, dar si-a schimbat parerea cand o voce i-a transmis direct ca aceasta este „Voia Divina” . ANII NECUNOSCUTI DIN VIATA LUI IISUS Conform lui Cayce, Iisus a devenit Maestru In legea iudaica Inainte de a Implini 12 ani. Intre varsta de 12 si 14 /16 ani a Invatat profetiile de la „Judy”In casa ei din Carmel. Conform spuselor lui Cayce, el a fost trimis In Egipt, apoi In India pentru trei ani si apoi In Persia pentru pregatiri ulterioare. Din Persia a fost chemat Inapoi la moartea lui Iosif.

Apoi s-a Intors In Egipt pentru a Incheia pregatirea sa ca profesor. Invataturile sale primite In India au fost „acele curatari ale corpului necesare pentru pregatirea fizica si mental”. Iisus a fost Inregistrat cu numele de Jeshua. Numele grec este de fapt Iisus. Ambele nume sunt prescurtari ale numelui Jehoshua, care Inseamna ajutorul lui Jehovah sau Savior. Ion Baptistul a fost aparent cu Iisus In perioada petrecuta In Egipt, doar ca la o clasa diferita. Ion avea varsta de 17 ani. Iisus si Ioan Baptistul au fost In Heliopolis, Egipt pentru obtinerea preotiei, pentru examinare si testare. In cartea „Evanghelia Varsatorului a lui Iisus Hristos”de Levi, este o descriere a celor 7 nivele de initiere pe care Iisus le-a primit. Marea piramida a fost construita ca Templu al initierii pentru Marele conducator al Fratiei Luminii. Iisus a primit ultima initiere In aceasta piramida.

In Evanghelie este o referire la cele trei zile si nopti In mormant. Conform „Evangheliei Varsatorului a lui Iisus Hristos, Iisus a studiat religia Brahmica si Vedele In India. A calatorit de asemeni In Nepal, Tibet, Siria si Grecia. Prin channeling-ul lui Cayce, Levi si Djwhal s-au primit informatiile referitoare la calatoria de 17 ani lui Iisus In Est. Este fascinant ca sau gasit documente stravechi In Tibet si India provenind din timpul calatoriei lui Iisus acolo. La sfarsitul anilor 1800,Nacholas Notovutch, un jurnalist rus, a aflat de la lama de arhivele de la Lhasa, capitala Tibetului, unde au fost gasite sute de suluri stravechi care contin informatii despre viata profetului Iisus. In est a fost numit profetul „Issa”. El a gasit aceste documente si In 1894 a publicat versetele pretinzand ca au fost traduse de catre un alt traducator. In aceste documente au fost gasite descrieri din viata lui Buddha Issa, care a predicat doctrine sfinte In India,alaturi de copii Israelului”.

In aceste transcrieri se vorbeste de cum Iisus a devenit discipol Brahnim, a locuit trei ani alaturi de calugari budisti si a studiat scripturile budiste. Se spune ca a calatorit prin Nepal si Himalaya si pe urma a mers In Persia unde a studiat doctrinele lui Zarathustra sau Zoroaster. In 1992,Swami Abhedananda,a mers la Himis, In Tibet la fel ca Notovitch si a confirmat povestea. In 1925 Nicholas Roerich a vizitat Himis. El a publicat scrierile,pe care le-a gasit ls manastiri, care au completat informatiile publicate de Notovitch si Swami Abhedananca. El a publicat cartea „Altai/Himalaya,Inima Asiei si Himalayei”. In 1939, fara cunostinte anterioare despre legendele lui Issa, Elisabethei Caspari i-au fost aratate trei carti de catre un bibliotecar din Himis, care i-a spus ca „aceste carti spun ca Iisus a fost aici”! Este interesant ca perioada Intre 12 si 30 de ani este exclusa din biblie.

Este important sa Intelegem ca biblia nu a fost scrisa de Dumnezeu, chiar daca unii asta Incearca sa spuna. BIBLIA A FOST SCRISA DE O PERSOANA, IAR BIBLIA ESTE O INTERPRETARE A OMULUI SI NU O RELATARE DIRECTA A LUI DUMNEZEU. De aceea trebuie citita cu discernamant. Un alt aspect Il reprezinta Consiliul Ecumenic din 505 d.H. unde s-a decretat ca toate referirile legate de reancarnare trebuie scoase din biblie pentru ca nu au fost de acord cu acest concept. Acest eveniment poate fi observat In notitile luate de la Intalnirea respectiva, specificata In cartile de istorie. Biblia nu este doar interpretarea omului asupra conceptului despre Dumnezeu, dar este dovada ca omul sterge ceea ce nu Ii convine.

Cateva informatii fascinante pe care le-am gasit In documentele lui Cayce sunt legate de faptul ca Iisus a mai avut trei frati si surori. Iisus s-a nascut In neprihanire Inainte ca Maria si Iosif sa se casatoreasca. Iosif si Maria, dupa casatoria, au mai avut trei copii, conform lui Cayce. Doi baieti si o fata. Numele baietilor erau James si Jude. Maria cand a fost aleasa de Arhanghelul Gabriel au fost tunete si fulgere pe cer, conform spuselor lui Cayce. In templul esenienilor, era o scoala, unul dintre lucrurile pe care le Invatau era abilitatea de a face channeling.

Judy, conducatoarea Esenienilor, l-a invatat pe Iisus In casa ei de la varsta de 12 ani pana la vardta de 15/16 ani. L-a Invatat profetia, astrologia si calatoria sufletului unde Judy avea experienta. Conform lui Edgard, Iisus s-a nascut la miezul noptii. Esenienii, datorita darurilor de channeling si profetie, aveau cunostinte despre venirea lui Iisus iar venirea Sa a reprezentat principalul motiv pentru unirea celor trei Intelepti. O informatie interesanta spusa de Djwhal Khul, este ca Maria s-a Inaltat la sfarsitul vietii ei pe Pamant.

„Manualul Ascensiunii”

A douăsprezecea planetă – zeii din cer şi de pe pământ

A douăsprezecea planetă - zeii din cer şi de pe pământ

Civilizaţia neprevăzută
În ciuda distanţei de circa 2.000.000 de ani între Australopitec şi omul din Neanderthal, uneltele celor două grupuri -pietre ascutite- sunt practic identice, chiar grupurile însele sunt greu de diferenţiat. Apoi dintr-o dată şi într-un mod inexplicabil, cu 35.000 de ani în urmă, apare, ca din senin, o nouă rasă de oameni -Homo Sapiens- care o alungă pe cea veche de pe suprafaţa pământului. Dovezi incontestabile ca Terra a fost locuita de o rasa superioara! De-a lungul anilor au fost descoperite dovezi ce atesta ca odinioara pe Terra a existat o rasa superioara. Ctitori stelari au sosit aici in urma cu milioane de ani , plantand samanta din care avea sa iasa o noua specie uluitoare ? Omul… citeşte mai mult

Autovindecarea începe din creier prin forţa minţii

Autovindecarea începe din creier prin forţa minţii

Recunoaşterea şi descoperirea puterii de autovindecare


Sinele Divin este cel de-al şaptelea corp al nostru. Este corpul în care conţinem toată potenţialitatea divină cu care am venit la întrupare şi cu care plecăm de aici. Sinele Divin este acea scânteie prin care ne putem desăvârşi şi putem stăpâni materia. Acest corp este imaterial şi etern. În Sinele Divin avem implementată toată cunoaşterea emisă vreodată de cineva. Asta deoarece Sinele nostru divin este o părticică din Dumnezeu. Este acea parte din noi omnipotentă, omniprezentă şi omniscientă. Sinele Divin este acea parte din noi care e în comuniune cu tot şi cu toate, este unit cu natura, cu semenii, cu universul, este liantul dintre noi şi exteriorul nostru, este liantul dintre microcosmos şi macrocosmos. Sinele este corpul unde sunt implementate resursele fiinţării noastre ca entităţi divine, venite să-și manifeste şi să stăpânească materia.

Programele din creier determină manifestarea corpului emoţional, iar de fiecare dată când apare un sentiment de plâns, mânie, fericire, stres, este ca şi cum intrăm într-un ciclu emoţional. Ciclul emoţional este creat de apariţia din mediul exterior a ceva ce ne scoate din confortul obişnuit, de zi cu zi, care parcă apasă pe nişte butoane roşii… citeşte mai mult

Mintea – Unde se afla mintea? Esenta naturii noastre fundamentale

Mintea - Unde se afla mintea Esenta naturii noastre fundamentale

Un continuum ce conectează conştiinţa, cogniţia şi comunitatea?


Mintea este curioasă să se cunoască. Acest interes manifestat față de găsirea unei definiții a minții a însoțit ființele umane din vremuri imemoriale, de când istoria a început să consemneze date despre gândurile noastre. Dacă și voi, la rândul vostru, sunteți curioși să aflați care ar putea fi semnificația minții, ei bine, nu sunteți singurii. De mii de ani, filosofii și liderii religioși, poeții și povestitorii și-au chinuit mințile cu tot felul de descrieri ale vieții noastre mentale. Mintea pare să fie foarte curioasă să se cunoască pe sine. Probabil, acesta este motivul pentru care ne-am numit propria noastră specie homo sapiens sapiensi cei care știu – și știu că știu.

Mintea este esenţa naturii noastre fundamentale, cel mai profund sentiment al nostru de a fi în viaţă, aici, chiar acum, în acest moment. Şi totuşi, dincolo de conştiinţă şi de cunoaşterea sa prin conştientizarea sentimentului nostru subiectiv de a fi vii, mintea poate, de asemenea, să includă un proces mai vast, care ne conectează unul cu celălalt şi cu lumea noastră… citeşte mai mult

Transcenderea nivelurilor constiintei – importanta vointei umane

1

Scala Conştiinţei


În procesul depăşirii nivelelor conştiinţei, importanţa voinţei umane este subliniată mereu şi mereu, deoarece constituie cea mai relevantă funcţie a lucrării spirituale. Putem spune chiar că voinţei i s-a dat prea puţină atenţie în comparaţie cu uriaşa ei importanţă, căci voinţa reprezintă de fapt o invitaţie adresată intervenţiei Divine. Transcenderea Nivelelor Constiintei se intoarce la explorarea expresiilor si limitarilor inerente ale eului, oferind totodata explicatii detaliate Cu privire la modul in care acestea pot fi depasite.
Precum si in cazul celorlalte turf ale doctorului Hawkins, nivelul de constiinta al cititorului sporeste prin simpla expunere In materialul acestei carti. Acest fapt deschide calea spre eliberarea de suferinta propric, dar si a altora, ducand la Implinirea scopului facililitarea procesului iluminarii cititorului… citeşte mai mult

Inteligenta. Reactionează creativ la prezent

Inteligenta. Reactionează creativ la prezent

Inteligența nu e ce crezi


În primul rând, trebuie să știi că intelectualitatea nu e inteligență. A fi intelectual înseamnă a fi fals; intelectualitatea este inteligență simulată. Ea nu este reală din cauză că nu e a ta, e împrumutată. Inteligența este dezvoltarea conștiinței interne. Ea nu are nici o legătură cu cunoștințele, are legătură cu meditația. Un om inteligent nu acționează pe baza experienței trecute; el acționează în prezent, în funcție de condițiile prezente. El nu reacționează, ci răspunde. De aceea, este întotdeauna imprevizibil; niciodată nu poți fi sigur ce urmează să facă. Inteligenta face parte intrinsecă din viată. Inteligenta este o calitate naturală a vieții. Așa cum focul e fierbinte, iar aerul e invizibil și apa curge la vale, tot așa e și viața inteligentă. Inteligența nu se dobândește prin eforturi. Ea este ceva înnăscut. Copacii sunt inteligenți în felul lor, ei au destulă inteligență pentru viata lor. Păsările sunt inteligente, la fel și animalele. De fapt, ceea ce vor să spună religiile prin Dumnezeu e următorul lucru: că, universul este inteligent, că pretutindeni există inteligență ascunsă. Iar dacă ai ochi să vezi, poti s-o vezi peste tot. Viata este inteligentă… citeşte mai mult

%d blogeri au apreciat: