În anul 1952, Padre Ernetti i-a uimit pe apropiaţii săi când le-a arătat un aparat ciudat care era capabil să facă nişte fotografii bizare. Nu erau orice fel de fotografii ci unele cu adevărat speciale pentru că erau captate din trecut. În acest fel s-a născut povestea cronovizorului, un aparat sofisticat şi greu de înţeles chiar şi pentru vremurile noastre, care era capabil să vadă în trecut şi să capteze imagini foarte clare. Călătoria în timp i-a fascinat pe foarte mulţi oameni de-a lungul vremii.

Din aceasta cauza şi Padre Ernetti a reuşit să găsească o formulă magică pe care a aplicat-o unui aparat cu care putea să vadă în trecut. Cu ajutorul acestui aparat călugărul Ernetti a reuşit să fotografieze cele mai importante evenimente care s-au petrecut pe Pământ, în speţă moartea lui Iisus sau viaţa tumultuoasă a lui Napoleon. Cronovizorul captează imagini din trecut, sub forma unor holograme care se desfăşoară într-un spaţiu cilindric.

Singura întrebare este până unde putea să meargă acest aparat ţinând cont că istoria Pământului este una impresionantă ca să nu mai vorbim de cea a Universului? Călugărul a murit în anul 1994 ducând cu el în mormânt patentul invenţiei sale. Padre Erneti era cunoscut în lumea clericală ca fi nd un exorcist consacrat, profesor de muzică prepolifonică la Universitatea din Veneţia, dar absolvise şi facultatea de fizică.

Ignoranta nu doare… prin ea insasi dar consecintele ei da, sunt dureroase. Se pare ca , datorita faptului ca un astfel de aparat ar fi schimbat complet lumea din punct de vedere moral si spiritual, el ne-a fost interzis. Orice dogma ar fi putut fi verificata, nimeni nu ar fi putut sa mai minta, iar minciuna este o aberanta coordonata pentru lumea de azi – dar nu si pentru cea de maine.

Povestea cronovizorului
Totul a început pe 15 septembrie 1952 în Laboratorul Electroacustic al Părintelui Agostino Gemelli de la Universitatea Catolică din Milano, când cei doi ascultând muzică simfonică, o voce pe fundal a început să se audă. Experimentul a luat amploare şi încă 12 savanţi i s-au alăturat, printre care se numărau şi laureatul Premiului Nobel, Enrico Fermi, şi Werner von Braun, specialist în rachete, doi dintre cei mai mari fizicieni ai lumii şi “părinţii” programului atomic american.

Aparatul era compus din trei părţi distincte, mai multe antene capabile să capteze lumina şi sunetul, un captator activat şi dirijat de undele luminoase şi un sistem complicat de înregistrare a imaginilor. Atunci când a fost întrebat cine a inventat cronovizorul, Padre Ernetti a răspuns că “a fost o invenţie colectivă“. “Principiul care stă la baza acestei maşini este foarte simplu şi cineva l-ar putea reproduce cu intenţii rele. Dar vă spun, am demonstrat că lungimile de undă vizibile şi audibile din trecut nu sunt distruse, nu dispar.

Măreţia acestei invenţi a fost că am putut recupera acea energie pierdută care a recompus scene petrecute acum câteva de secole.”, susţinea Padre Ernetti, la vremea respectivă. Au filmat crucificarea lui Iisus! În data de 2 mai 1972, săptămânalul italian La Domenica del Corriere a publicat un articol însoţit de o fotografie captată de cronovizor chiar în ziua în care Iisus a fost crucificat. Într-un interviu Ernetti susţine că au putut să filmeze moartea Mântuitorului cu toate că au întâmpinat probleme majore pentru că la vremea respectivă crucificările erau zilnice iar coroanele de spini erau puse pe capetele condamnaţilor.

El a povestit cum au fost nevoiţi să se întoarcă înapoi cu câteva zile, în seara Cinei cea de Taină: „Am văzut tot. Agonia din grădina Gheţimani, trădarea lui Iuda, procesul, calvarul. Echipa cronovizorului a filmat tot, dar fără amănunte, important era să păstrăm imagini, nu scenariul“. Acest articol a stârnit curiozitate, optimism, chiar exuberanţă, nu atât în faţa unei descoperiri uluitoare, cât mai ales a perspectivelor deschise.

In zilele de 12 si 14 ianuarie 1956 au fost captate si inregistrate imagini din drumul patimilor pe Golgota facut de Iisus Cristos. Multe amanunte sunt diferite fata de descrierea din evangjhelii, dar fondul este acelasi. “Am vazut totul: agonia de pe Muntere Maslinilor, tradarea lui Iuda, procesul, Patimile. Iisus era deja desfigurat cand a fost adus in fata lui Pilat. Am urmarit urcarea pe Golgota, Drumul Crucii, insa perioada medievala a deformat intrucatva evenimentele, adaugand si episoade noi.

Cristos nu a cazut niciodata, de altfel nici nu purta intreaga cruce. Ar fi fost mult prea grea. Nu ducea decat bara orizontala pe umeri, asa-numitul patibulum. Picioarele i erau legate de ale celorlalti doi condamnati care au fost crucificafi odata cu El. Era complet desfigurat. In urma flagelarii, carnea i fusese sfasiata, in unele portiuni se vedea chiar osul. Dar cum, conform legii romane, condamnatul trebuia sa ajunga viu la locul executiei, soldatii i-au cerut unui om din multime, zis Simon din Cirene, sa il ajute.

Am urmarit scena si in Evanghelie. Dar acolo, momentul a fost uneori altfel interpretat… Exista texte care atunci cand le citim ne fac sa-l invidiem pe Simon pentru rolul jucat si sa ne dorim, in adancul sufletului, sa fi putut si noi si sa il ajutam pe Cristos sa duca crucea. Numai ca Simon a facut totul de nevoie, a executat doar o porunca a soldatilor. Intreaga faptura a Lui Iisus emana asemenea maretie, incat toti cei prezenti – evrei, greci, romani – se retrageau din fata Lui, prabusindu-se la pamant. Au ramas in picioare langa El doar Maria, apostolul Ioan si celelalte doua Marii.

”De fiecare data cand Iisus vorbea, toti amuteau. Chipul Sau, desi exprima durere, ramanea nobil, hieratic. Fiind rastignit pe cruce, Iisus a rostit: „Acum, ca sunt proslavit, ii voi atrage pe toti la mine.” Uneori, textul Evangheliilor subliniaza un alt sens decat cel real conferit cuvintelor lui Iisus. De exemplu, cand El rosteste: „Mi-e sete!”, se refera la o sete spirituala, nu o senzatie fizica.

Perspectiva fascinanta a vizualizarii unor evenimente din trecutul individual sau colectiv a preocupat mintile multor oameni de stiinta, dar si ale metafizicienilor si scriitoriilor de literatura S.F. in mod aparent paradoxal, desi clericii nu sprijina, in general, asemenea initiative, realizarea unui atare dispozitiv apartine tocmai unui om al Bisericii Catolice.

Fara indoiala, masina de explorat timpul cea mai faimoasa si cunoscuta este aceea a parintelui benedictin italian Pellegrino Ernetti. Cronovizorul sau este o masina pentru a “vedea” in trecut, prin intermediul careia se acceseaza imagini si sunet ale unor evenimente petrecute. Prin intermediul unor tehnici moderne, la fel cum un sistem AV sau IT acceseaza un canal de televiziune si inregistreaza o emisiune (pe banda, disc sau alt suport), cronovizorul reglat, sincronizat cu momentul din trecut ales de catre experimentator, pastreaza rezultatele prin aceleasi procedee video si audio.

Acesta pare sa ne furnizeze modul ideal de a ne cunoaste trecutul si de a dezvalui misterele istoriei. “Principiul ce sta la baza acestei masini este foarte simplu si cineva l-ar putea reproduce cu intentii rele. Dar va spun, am demonstrat ca lungimile de unda vizibile si audibile din trecut nu sunt distruse, nu dispar. si nu doar pentru ca sunt energie. Maretia acestei inventi a fost ca am putut recupera acea energie pierduta si recompune scene petrecute in urma cu secole.”

Din punct de vedere istoric, scriitorii SF precum H.G.Welles, au fost atrasi de posibilitatile existentei sau crearii unei masini a timpului. Una dintre cele mai corecte descrieri, coerenta din punct de vedere stintific, a unui mecanism de acest tip a fost oferit in 1980 de catre astrofizicianul Gregory Benford in romanul sau Timescape, in care autorul a descris un sistem de transmisie a mesajelor in trecut pe baza de tahioni, particule avand viteza hiperluminica (mai mare decat viteza lumini ).

Este interesant ca prin anii ’50, perioada in care, Ernetti isi incepea experimentele, au fost publicate mai multe lucrari pe tema fotografierii evenimentelor trecute; atunci au aparut termeni precum „cronoscop” sau „cronotunel” (“A Statue for Father” Isaac Asimov). Un alt exemplu poate fi gasit in “Other Days, Other Eyes” , unde Bob Shaw descrie un cronovizor ce folosea cristale speciale, capabile sa incetineasca viteza lumini , cu scopul de a observa trecutul. Ernetti a facut cunoscut cazul cronovizorului sau in 1972, intr-un interviu publicat in revista La Domenica del Corriere(numarul din 2 mai 1972), unde afirma ca a participat la construirea si punerea in functiune a unei masini capabile sa inregistreze imagini si sunete din trecut.

In iulie 1965 L´Heure d´Étre, o revista franceza de factura religioasa, face referire la cronovizor, apoi in ianuarie 1966 publicatia italiana Civiltà del e Macchine tipareste articolul Lóscillografo elettronico. Cele doua articole au trecut neobservate, insa interviul din 1972 a stararnit o deosebita reactie de curiozitate, entuziasm si efervescenta, mai ales in privinta perspectivelor deschise. Parintele Ernetti afirma ca masina sa a functionat perfect si cu ajutorul ei a putut reconstitui portiuni ale unor piese musicale pierdute timp de secole, precum Thyestes de Quinto Ennio, reprezentata la Roma in anul 169 i.Hr.

Din alte afirmati ale sale rezulta ca a fost martor la momente importante din mileni le trecute: distrugerea Sodomei si a Gomorei, crucificarea lui Iisus (fiind in masura sa auda ultimele sale cuvinte), vizionarea tablitelor cu poruncile primite de Moise. Fazele de inceput ale proiectului s-au derulat in 1952. In timpul unei sedinte de inregistrare de muzica gregoriana in laboratorul parintelui Agostino Gemelli, s-a intamplat ceva neprevazut: pe 15 septembrie, redand banda inregistrata, Gemelli si Ernetti au fost uimiti sa descopere ca s-a auzit si o voce inexistenta in timpul inregistrarii.

Vocea a fost recunoscuta cu emotie de Gemel i ca apartinand tatalui sau defunct, ceea ce i-a impresionat profund pe cei doi preoti. Momentul in care s-a auzit vocea tatalui parintelui Germelli nu a fost unic si poate nici intamplator, pentru ca se afla intr-o perioada in care s-au facut nenumarate astfel de experimente. Probabil ca nici cei doi preoti nu erau straini de rezultatele acestora, dar fiind fete bisericesti evitau explicatiile privind cercetarea unui fenomen contrar dogmei si condamnat de biserica.

Fenomenul voce electronica (FVE – Phénomène de voix électronique PVE in franceza, Electronic voice phenomenom EVP in engleza) este cunoscut in intreaga lume si indica existenta pe o inregistrare audio a unui mesaj verbal, in majoritatea cazurilor un singur cuvant sau o propozitie foarte scurta, de provenienta necunoscuta, inserat in continutul principal. Explicatiile sunt foarte variate, de la fenomene fizice (interferente, inregistrari reziduale, campuri electromagnetice puternice), psihologice (efecte similare fosfenelor din domeniul vizual, sau a perceptiilor cantonate in domeniul iluziilor cvasi-patologice generate de o imaginatie excesiva), pana la ocultiste sau paranormale (voci ale spiritelor transferate dincolo, psihokinezie, telepatie), dar nici una dintre acestea in stare sa lamureasca fenomenul ori sa fie cat de cat plauzibila.

Din pacate, exista un curent puternic de false “teorii stiintifice” elaborate cu scopul evident de dezinformare, care de care mai aberante, ca de exemplu: “contactul cu lumea de dincolo se realizeaza prin frecventele televizorului, radiolui sau calculatorului cunoscute de obicei ca zgomot”. Nu este vorba de vreun contact, mesajul, informatia nu se transmite prin “frecvente”, televizorul si radioul nu au “frecvente” proprii de emisie, ci primesc un semnal modulat pe o frecventa purtatoare care in nici un caz nu este nici zgomot si nici zgomot alb.

Zgomotul alb este un proces aleator cu densitate spectrala de putere constanta intr-o banda infinita de frecvente. Prin urmare, zgomotul alb nu este un semnal, o informatie sau o frecventa, ci un zgomot uniform egal in toata banda de frecvente si (operatorii radio o stiu si o folosesc) el este depozitul tuturor informatiilor. Daca se suprapun mai multe informatii, astfel incat extragerea unui semnal din zgomot sa devina imposibila, acestea se transforma in zgomot. Daca se suprapun un numar infinit de informatii, acestea tind sa devina zgomot alb.

Remarcabilul doctor Jacques Benveniste a obtinut rezultate exceptionale de transmitere a informatiei folosind APA ca suport de transfer si un generator de zgomot alb pentru extragere. Specialitatea parintelui Ernetti era muzica prepolifonica, adica muzica perioadei 2000 i.H. – 1200 d.H. Parintele Ernetti avea remarcabile cunostinte de muzica egipteana, sumeriana si vedica. Colaboratorul parintelui Ernetti, parintele Agostino Gemelli, era doctor in medicina si specialist in fizica cuantica. De asemenea, el era intemeietorul Universitatii Catolice din Milano (al carui rector a fost timp de 40 de ani).

Acesti doi remarcabili oameni de stiinta au conlucrat la realizarea cronovizorului cu alte figuri de marca ale sti ntei mondiale, precum Enrico fermi si Wernher von Braun. Odata finalizate cercetarile lor, impreuna cu parintele Ernetti, Agostino Gemeli a obtinut o audienta la Papa Pius al XII-lea, cu scopul de a-i relata Sfintiei Sale despre eficacitatea cronovizorului. Reactia Papei a fost surprinzator de benevolenta: el a vazut in acest dispozitiv simbolul „inceputului unui nou studiu stiintific pentru confirmarea credintei in Lumea Cealalta”.

Concluzia lui Ernetti si a lui Gemelli era ca toate particulele elementare traiesc si sunt vitale, fiind formate din unde sonore („La inceput a fost Cuvantul”; Geneza). Aparatul lor nu capta imagini si sunete aidoma unui film, ci sub aspectul unei holograme, in trei dimensiuni. Imaginile erau alb-negru, dar erau dinamice si prevazute cu sonor. Aparatul putea fi reglat asupra locului si epocii care se dorea a fi observata. Cei doi cercetatori puteau, de asemenea, alege un anumit personaj din trecut, pe care doreau sa-l urmareasca. Cronozivorul era reglat asupra acestuia, si aparatul il urmarea automat.

Parintele Ernetti era convins ca fiecare fiinta are un tip de unda proprie, aidoma unor amprente digitale care ii confera unicitate. De asemenea, vocea fiecarei fiinte umane este unica. Tinand cont de aceste elemente, aparatul era reglat pe „frecventa” persoanei in cauza, si apoi aceasta era urmarita automat, in evolutia sa. Mai intai, cercetatorii clerici au dorit sa verifice autenticitatea capturilor sunet – imagine ale cronovizorului. Astfel, ei au ales o scena video recenta, despre care aveau suficiente date.

Ei au reglat cronovizorul pe Mussolini, in timpul unui discurs al sau. Apoi au mers in timp pana la Napoleon, care anunta proclamarea Republicii Italiene. Ulterior au ajuns in antichitatea romana, asistand la un discurs al lui Cicero. Dar incursiunea cea mai impresionanta in trecut, cu ajutorul cronovizorului, a constat in captarea momentului Patimilor lui Iisus si a rastignirii pe cruce. Ernetti si Gemelli au pornit de la ultima Cina. Apoi, sub privirile lor uimite, s-au derulat scenele agoniei de pe Magura Maslinilor, tradarea lui Iuda, procesul, calvarul.

A urmat urcarea pe Golgota si Drumul Crucii – cu unele elemente diferite decat cele consemnate in scrierile perioadei medievale. Astfel, imaginile captate prin cronovizor au aratat ca Iisus nu a cazut niciodata, si nici nu purta intreaga cruce (care ar fi fost mult prea grea!), ci doar bara orizontala fixata pe umeri (asa-numitul patibulum). Dupa crearea acestui dispozitiv de vizualizat scene din alte timpuri, parintele Ernetti, de acord cu parintele Gemelli, au hotarat sa demonteze aparatul si sa-l depoziteze intr-un loc sigur.

Ei au considerat ca cronovizorul poate constitui un pericol, in mainile unor raufacatori. Aparatul poate efectiv capta trecutul oricui, in intregime si fara exceptie. Nimic nu ar mai putea fi tinut secret. Aceste aspecte pot bulversa lumea prin implicatiile lor, iar daca este folosit in scopuri josnice, cronovizorul poate constitui poarta catre o dictatura cumplita care s-ar putea instaura pe pamant! Un aspect si mai uluitor consta in faptul ca unele unde captate pot apartine si unui eveniment care nu s-a produs inca, asadar, unui moment viitor!

Insa este binecunoscut faptul ca vitorul consta dintr-o suma de evenimente inzestrate cu anumite probabilitati de producere, care creeaza anumite „lini de univers”. In functie de circumstantele unui anume moment prezent se selecteaza cea mai probabila versiune a unui viitor, a unei „linii de univers”, dar aceasta poate ceda locul in favoarea alteia, daca cineva actioneaza in prezent intr-un mod specific. Asadar, viitorul este in continua prefacere, nefiind fixat.

In orice caz, cu ajutorul unui dispozitiv de tip cronovizor se poate rescrie istoria. Evenimente care se vor fi prezentat subiectiv vor putea fi analizate cu ajutorul cronovizorului. Pana cand va fi pus la dispozitia oamenilor de stiinta pentru a fi cercetat, dispozitivul care „vede” trecutul sta undeva in pivnitele incuiate ale Vaticanului, fiind un secret extrem de bine pazit. Cronovizorul a fost distrus (asa se spune…) Chiar cu un an înainte ca părintele Ernetti să moară, în 1993, s-a luat decizia ciudată ca aparatul sa fie distrus. Motivul, suspect de banal, a fost că aparatul permite să se vadă trecutul oricui şi orice secret putea fi spulberat.

Pe de cealaltă parte foarte mulţi cercetători sunt sceptici în privinţa invenţiei lui Ernetti, contestând cu vehemenţă existenţa cronovizorului. În tot acest timp Biserica susţine că preotul a inventat un aparat deosebit dar nu se ne spune ce. Este greu de crezut ca Vaticanul putea să joace o asemenea farsă, fără precedent, doar de dragul publicităţii. Cu siguranţă că un asemenea secret trebuie să fie foarte bine păzit şi se afla în cel mai sigur loc cu putinţă din Vatican. Întrebuinţarea cronovizorului poate să fie una multiplă, se poate scrie istoria, iar cele mai controversate fapte se pot lămuri în doar câteva secunde, însă, deocamdată nimeni nu are acces la această invenţie atât de importantă pentru omenire.

Sursa